Activități de vacanță distractive și cu folos pentru membrii CODE Kids

Acasă / news / Activități de vacanță distractive și cu folos pentru membrii CODE Kids

Indiferent de vremea foarte călduroasă și perioada vacanțelor, creativitatea și pasiunea pentru tehnologie nu se diminuează. Ba, mai mult, copiii din cluburile de programare CODE Kids au dedicat mai mult timp activităților din lunile iunie și iulie.

În vreme ce puștii proaspăt intrați în program au deslușit care e treaba cu platforma code.org și au reușit să rezolve cu brio lecțiile, fetele și băieții de la grupele de avansați s-au teleportat în anul 2071 și au povestit, apoi, într-un eseu tot ce au văzut în călătoria lor imaginară din viitor.

Programa CODE Kids propune activități valoroase, atât din punct de vedere al învățării noțiunilor de programare, cât și de dezvoltare a creativității, a capacității de lucru în echipă și altor abilități, iar copiii, dar și părinții, sunt foarte încântați de decizia de a urma programul implementat de Fundația Progress. Încă de la primele întâlniri copiii au dat dovadă de mult curaj și altruism.

De exemplu, la Clubul de coding The Creators, de la Biblioteca Publică din Popricani, județul Iași, a fost mare bucurie după ce creativul coder Șerban a ocupat locul III la provocarea #1IUNIEDIGITAL și a hotărât să dăruiască premiul întregii echipe, pentru ca toți colegii săi să se bucure de microfonul câștigat.

Interesant și amuzant pentru programatorii începători a fost faptul că au fost nevoiți să lucreze împreună pentru a realiza prezentările echipei lor. Ingredintele alese de ei au fost multă creativitate, muncă și spirit de echipă și astfel au reușit să realizeze prezentări care descriu perfect activitatea și valorile clubului lor!

În acest timp, cei din cluburile de avansați – aflați în al doilea an de experiență cu programarea și cluburile CODE Kids – au fost provocați să se înscrie la un concurs de eseuri. „Cum vă imaginați lumea peste 50 de ani? Cum ar arăta tehnologia atunci și cum ar ajuta omenirea să se dezvolte?” acestea au fost întrebările la care micii programatori au trebuit să răspundă în scris, pe foi digitale. Individual, fiecare și-a transpus imaginația în cuvinte, iar cele mai bune eseuri au fost premiate. Felicitări tuturor coderilor pentru că au împărtășit cu noi viziunea lor despre viitor!

Partea fascinantă începe abia de acum, fiindcă partenerii noștri de la SIMPLON România au deschis sesiunea de vlog-uri pentru grupele de începători și au dat startul la activitățile App Inventor și Arduino coderilor avansați!

Și să nu credeți că prietenii noștri coderi doar fac teme și muncesc de zor la proiectele lor. În cluburile CODE Kids distracția e la maximum, jocurile sunt incluse în programul lor de la bibliotecă, iar imaginile de mai jos vorbesc de la sine.

Rămâneți aproape și urmăriți-ne pe canalele noastre de Facebook, Instagram și Tik Tok!

 

Lasă un comentariu