CLUBURI NOI DE PROGRAMARE, ȘANSE MAI MARI DE DEZVOLTARE PENTRU COMUNITĂȚILE RURALE ȘI URBANE MICI

Home / news / CLUBURI NOI DE PROGRAMARE, ȘANSE MAI MARI DE DEZVOLTARE PENTRU COMUNITĂȚILE RURALE ȘI URBANE MICI

Aproximativ 1500 de copii noi, de la țară și din orașe mici, au făcut primii pași în programare prin intermediul programului CODE Kids România, în perioada martie-aprilie 2021.
Fetele și băieții de gimnaziu au mers cu bucurie și încredere la clubul de la biblioteca publică locală, au format echipe și s-au pus, curioși, la computere ca să exploreze lumea digitală. Cu toții sunt conștienți că programarea reprezintă limbajul viitorului și poate fi cheia succesului și prosperității pentru comunitățile în care trăiesc.

 

”Cu bucurie vă anunţăm că a pornit la drum, un drum frumos, Clubul Pirates Code Sulina! După o scurtă întâlnire cu părinţii  în care am pus la punct unele detalii, copiii, entuziasmaţi de perspectiva oferită de acest program dăruit de Fundaţia Progres şi Asociaţia Simplon, au ales ambasadorii şi au parcurs deja primele lecţii. Vânt din pupa, tineri coderi!” – le-a urat doamna Maria Iosipov, bibliotecar la Biblioteca Orășenească ”Jean Bart” Sulina copiilor din echipa sa.

Și la Biblioteca Orășenească Vișeu de Sus, s-a dat startul clubului CODE Kids, iar aici copiii au creat pentru grupul lor un logo personalizat, specific maramureșan, dar cu tematică din domeniul roboticii și programării.

Fiecare club nou înființat este unic, iar membrii au dat dovadă de creativitate de la prima întâlnire. Unii au creat avioane de hârtie, după algoritmi, alții au jucat jocuri de cunoaștere și de logică sau au petrecut timp în natură. La Bunești, jud. Vâlcea, de exemplu, activitățile noilor coderi au început cu o încălzire pe terenul de rugby.
De prima activitate de introducere în programare, algoritmi și gândire logică au avut parte și Clubul de coding din Reșița, Clubul YoungKids de la Biblioteca Comunală Smârdan, Clubul Amicii Virtuali Dobrosloveni, Clubul Don’t Give Up Jupânești, Clubul Nufaru Creative Coders, dar și cluburile înființate de Fundația Inima de Copil și Asociația Femeilor Profesioniste, ambele din județul Galați. 

Ba, mai mult, copiii din comuna Popricani, jud. Iași, au găsit și cheia succesului. Niște brățări magice care îi vor ”ghida în lumea fabuloasă a programării”.

Surprizele au venit anul acesta din județele Arad și Olt, unde a fost cea mai mare mobilizare de forțe. Câte 7, respectiv 9 localități înscrise în proiectul CODE Kids.

Felicitări și succes, tuturor echipelor!
#ProgrameazăViitorulComunitățiiTale

 

 

Leave a Comment