Cum l-au susținut părinții pe Matei să fie ambasador într-un club CODE Kids

Home / news / Cum l-au susținut părinții pe Matei să fie ambasador într-un club CODE Kids

Povestim cu: Ariela Ceparu – mama lui Matei, ambasador la clubul Fantastic CODE Kids Dornești, Județul Suceava.
Un interviu inspirațional pentru copii și părinți cool. 😎

Matei are 11 ani, a intrat în proiectul CODE Kids cu mult entuziasm și cu dorința de a învăța programare! Părinții lui erau în căutarea unui program de IT și erau dispuși să plătească pentru unul! Norocul a fost că doamna bibliotecar din Dornești își forma o nouă echipă de coderi și l-a convocat pe Matei să se alăture clubului de începători CODE Kids! Părinții au acceptat imediat și l-au susținut din prima clipă, conștientizând faptul că e o investiție bună pentru viitorul lui.

”Nu este un efort foarte mare, îi trebuie doar un laptop și o conexiune la internet, știm că este în siguranță. Este pasionat de informatică și e motivat, iar eu cred că profesional este un mare avantaj să ai câțiva pași înaintea celorlalți copii, care nu desfășoară programul. Îi incurajez pe toți părinții să investească într-un astfel de program”, ne-a povestit Ariela Ceparu, mama lui Matei.

Pentru a afla întreaga poveste, te invităm să asculți PODCAST-ul de mai jos:

➡️ Dacă ți-a plăcut și vrei să fii la curent cu noutățile, abonează-te la canalul nostru de YOUTUBE și dă LIKE paginii de FACEBOOK CODE Kids Romania

Leave a Comment