Peste 1.200 de copii din mediul rural vor învăța gratuit programare într-o nouă ediție a programului CODE KIDS, sprijinit, pentru al cincilea an la rând, de Societe Generale Global Solution Centre

Acasă / news / Peste 1.200 de copii din mediul rural vor învăța gratuit programare într-o nouă ediție a programului CODE KIDS, sprijinit, pentru al cincilea an la rând, de Societe Generale Global Solution Centre

31 octombrie 2022: Peste 1200 de copii proveniți din mediul rural beneficiază anul acesta de cluburi gratuite de programare și robotică în biblioteci publice și de 8 luni de webinarii susținute de 36 de profesionști de top ai companiei Societe Generale Global Solution Centre, care își continuă astfel investiția în programul CODE Kids, cea mai mare mișcare de coding din România.

 

În plus, în calitate de sponsor principal al Târgului Național de Știință CODE Kids 2022, compania susține dezvoltarea științei și a educației STEM în rândul copiilor cu merite deosebite, care au reușit să demonstreze că pot face performanță indiferent de mediul din care provin. În pregătirea pentru Târgul Național de Știință, aceștia vor fi mentorați de către angajații companiei și ajutați să își prezinte cât mai atractiv proiectele de robotică în fața unui juriu, într-un pitch care simulează procesul de finanțare din industria tech. Astfel, copiii se vor deprinde, pe lângă abilități tehnice, soft skills care să îi pregătească pentru o carieră de success în IT și chiar antreprenoriat.

 

Din 2018 și până acum, investiția Societe Generale Global Solution Centre în cluburile CODE Kids a contribuit la instruirea a peste 3.900 de copii cu vârste cuprinse între 10 – 14 ani, care au reușit să ia astfel contact cu lumea digitală, în ciuda faptului că provin din mediul rural. În medie, 65% dintre ei au terminat primul an de coding și au ajuns la un nivel avansat, luând parte la și la cursuri de robotică. Programul îi ajută pe elevii de gimnaziu să facă primii pași spre o carieră în tehnologie și să își atingă potențialul, pregătindu-i, într-un sens mai larg, pentru job-urile viitorului.

 

Susținerea educației reprezintă o investiție strategică în dezvoltarea unei comunități și a societății din care facem parte. Iar sprijinirea dezvoltării abilităților digitale este fundamentală pentru viitorul copiilor, indiferent de profesia pe care vor alege să o urmeze. În ciuda evoluției digitale și a situației aparent bune, doar 10% din populația țării noastre deține competențe digitale superioare, iar în mediul rural situația este și mai îngrijorătoare. Copiii nu sunt pregătiți la fel de bine pentru viitor deoarece în societate există încă multe decalaje.

 

Tocmai de aceea, am decis să ne concentrăm pe sprijinirea acelor proiecte care susțin dezvoltarea competențelor tinerilor din categorii defavorizate sau din zone cu acces scăzut la educație, cum e cazul celor din mediul rural. Proiectul CODE KIDS este unul dintre programele care reușesc cu succes să ofere copiilor cunoștințe esențiale și relevante pentru piața muncii, abilități menite să le asigure șanse mai mari la o carieră de succes în viața de adult.”, a declarat Daniela Vercellino, COO al Societe Generale Global Solution Centre în România.

 

Relația construită de-a lungul anilor între Societe Generale Global Solution Centre și Fundația Progress este unul dintre pilonii principali ai programului CODE Kids. Intrăm așadar în al cincilea an de parteneriat, confirmând faptul că succesul unui program de acest tip se datorează colaborării pe termen lung cu finanțatori care înțeleg că o schimbare majoră în educație se construiește în timp și numai într-un mod sustenabil. Copiii care au intrat în cluburile noastre de robotică și programare la începutul acestei colaborări au devenit între timp alumni, voluntari de bază în CODE Kids și îi ajută la rândul lor pe copiii mai mici, confirmând că modelul nostru educațional funcționează și are forță multiplicatoare.’’ Camelia Crișan, CEO al Fundației Progress.

 

Despre Fundația Progress și CODE Kids

CODE Kids este proiectul flagship al Fundației Progress, premiat în 2022 la Bruxelles la competiția Emerging Europe Awards cu premiul cel mare la categoria Future-proof Education. Fundația Progress este o organizație non guvernamentală, înființată în anul 1996 în Bistrița, ce contribuie la dezvoltarea instituțiilor comunitare, a persoanelor și grupurilor vulnerabile și ajută oamenii să devină mai puternici prin educație, tehnologie, cercetare și inovație. Organizația oferă sprijin cetățenilor pentru a evolua, a-și valorifica potențialul și a atinge bunăstarea în comunități durabile și reziliente. Prin parteneriatele create, Fundația Progress se concentrează pe facilitarea învățării pe tot parcursul vieții, transferul inovației, crearea de competențe IT și STEM și dezvoltarea de noi metodologii pentru proiectarea participativă și incluziunea socială. În îndeplinirea obiectivelor și pentru a ajunge la orice grup social organizația folosește bibliotecile publice și spațiile comunitare din sate și orașe ca puncte focale de învățare și centre de inovație socială. www.progressfoundation.ro.

 

Despre Societe Generale Global Solution Centre în România

Societe Generale Global Solution Centre a fost fondată în România, în anul 2011, ca un centru de servicii pentru Grupul Societe Generale. Compania oferă o gamă largă de servicii profesionale de înaltă calitate în diverse domenii de activitate pentru entitățile Grupului din întreaga lume: finanțe și contabilitate, resurse umane, IT, Know Your Customer sau compliance.

 

Societe Generale Global Solution Centre în România înseamnă performanță, inovație și cei mai buni profesioniști. Având o echipă de peste 2.100 de experți și specialiști, compania deservește 35 de țări pentru toate liniile de business majore ale Societe Generale.

 

Lasă un comentariu